O substanță descoperită din întâmplare distruge bacteriile

O substanță descoperită din întâmplare distruge bacteriile
Publicat: 28/11/2013, 19:29
Actualizat: 31/07/2014, 14:55

Siliconul negru, o substanță hidrofugă descoperită întâmplător în anii ’90 și considerată un material semiconductor promițător pentru panourile solare, distruge bacteriile cu ajutorul unor ace minuscule, afirmă cercetătorii australieni într-un studiu publicat în revista Nature Communications.

Suprafața siliconului negru este acoperită cu ace minuscule de 500 de nanometri, care străpung pereții celulari ai oricăror bacterii ce vin în contact cu acestea, informează dailymail.co.uk., care precizează că este prima oară când se descoperă că un material hidrofug are asemenea proprietăți.

Descoperirea acestui material a fost determinată de studierea unor specii de cicade, ale căror aripi distrugeau eficient bacteria Pseudomonas aeruginsoa, un agent patogen care infectează și organismul uman, putând chiar să devină rezistent la antibiotice.

Echipa de cercetare, condusă de Elena Ivanova, de la Universitatea tehnologică Swinburne din Melbourne, a descoperit că răspunsul nu se afla în substanțele biochimice de pe aripi, ci în „nanotijele” cu ajutorul cărora bacteriile erau tăiate în fragmente minuscule.

Oamenii de știință au examinat ulterior nanostructurile prezente pe aripile anterioare translucide ale unei specii de libelule din Australia, cu corp roșu, Diplacodas bipunctata.

Aripile libelulei, care au ace mai mici decât ale siliconului negru – cu o înălțime de 240 de nanometri – și materialul hidrofug au fost testate în laborator, unde s-a demonstrat că au proprietăți puternic antibacteriene.

Ambele suprafețe, netede la atingere, au distrus două tipuri de bacterii, precum și spori – învelișul protector care acoperă anumite tipuri de germeni aflați în stare latentă.

În timpul primelor trei ore, au fost distruse 450.000 de celule bacteriene pe centimetru pătrat, în fiecare minut.

Deși fabricarea siliconului negru este deocamdată costisitoare, există numeroase alte opțiuni pentru crearea unor suprafețe care să distrugă bacteriile, au afirmat oamenii de știință australieni.

„Nanomaterialele antibacteriene sintetice care dau dovadă de o eficiență similară (…) pot fi fabricate pe suprafețe mari”, au afirmat aceștia în studiu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Accidentul din Panciu a fost filmat. Alexandra şi Gabriel au murit carbonizaţi în maşină, la...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
EXCLUSIV | De ce a fost înmormântat Silviu Prigoană noaptea, deși e ilegal: „A intrat...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Mihai Găinușă a rămas șomer. Ce mai poate să facă
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Megan Fox, primele imagini cu ea însărcinată. Cum s-a fotografiat iubita lui MKG
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Sala Regelui Arthur este cu 4.000 de ani mai veche decât s-a crezut până acum